La munca in strainatate.

Munca in Strainatate - reusita sau esec?
Sa impartasim cu totii experientele placute si neplacute cu care ne confruntam ajunsi intr-o tara straina.
Merita sa pleci si sa lasi familia,,,copii,casa???

Buna fetele, eu sunt pentru un NU clar...ori cu totii ori niciunul.

Nu stiu ce raspuns sa dau. Eu asa mi-am cunoscut sotul, inainte de al vedea face to face ne iubaream virtual pana cand el mi-a propus sa vin sa il ajut in 2005 la magazinul lui. Nu am stat mult pe ganduri si am acceptat. Asa a inceput marea naveta Ro-DE-Ro (3 luni acasa, 3 lui DE) pana in august 2006 cand am decis sa raman mai mult prinzand marea intrare a Romaniei in UE (deci puteam sa raman nestingherita ca nu riscam sa fiu expulzata). In 2007 m-am reintors pentru ami termina studiile.
Stiu foarte multe persoane care vor sa isi incerce norcul "pe la altii" (cum se zice) plecand peste mari si tari in speranta unei sigurante financiare mai bune.

Nu stiu, eu am ramas in tara muma, deci nu pot spune cum e sa ajungi sa iei decizia sa-ti schimbi tara. Ce pot insa sa va spun este ca am vazut atatia copii nefericiti cu probleme extrem de mari de comportament de tot ce vreti, copii pe care parintii i-au lasat in tara si ei au plecat crezand ca le fac un bine aducandu-le bani, dar nu si-au dat seama ce pierd: copiii se indeparteaza de parinti, incep sa-i urasca efectiv, tanjesc dupa dragostea lor, si toate astea atunci cand oricum se confrunta cu probleme suficiente datorita pubertatii si adolescentei. Trec prin niste drame pe care multi nu le intelegem, dar nu ca ma laud, dar cred ca am reusit de multe ori sa fiu umarul pe care s-au sprijinit unii din elevii carora le-am fost diriginta. De multe ori imi povesteau mie mai mult decat povesteau acasa... Nu stiu e greu de judecat, probabil trebuie sa fi disperat sa pleci si sa-ti lasi copii, nu stiu incerc sa nu judec dar mi-e greu cand ii vad pe copii in halul in care ajung uneori.

Eu copilul l-am facut in strainatate...am plecat nu pentru bani, ci pentru...dragoste, mama rade cand ma aude, dar asta e realitatea...bani aveam mai ulti in tara, dar faceam cu ei mult mai putine decat aici. Insa, mama a plecat la munca cand noi eram de 17- respectiv 19 ani...a fost greu si da, ne-am instrainat....abia dupa moartea tatei ne-am apropiat. Acum e ok, insa rezultatele plecarii s-au simtit. Nu imi judec mama si stiu ca a fost lucrurl cel ai bun pe care l-a facut pentru noi - cel putin din perspectiva ei - si pentru asta ii multumesc vesnic. Insa rezultatele acestei plecari ne-au urmarit multi ani...

Si eu incerc sa nu judec pe nimeni ,fiecare stie cum si de ce trebuie sa ia anumite decizii,mai mult sau mai putin favorabile.
Eu una nu m-as separa de copii indiferent cat de greu mi-ar fi.Si dupa ce m-am despartit ,fata era micuta avea doar 2 ani dar am tinut-o langa mine ,e adevarat nu o vedeam de dimineata pana seara la 7 ( ca mergeam la munca) dar eram cu ea apoi .Nu am acceptat sa o trimit in Romania la mami,,am duso de dus si dupa 1 luna jumate m-am intors duupa ea,,mami imi spunea sa lasa fata cu ea ca o sa ai fie bine,dar eu luna aia paraca eram zombi,,numa la ea imi stataea capul ,,asa ca de atunci eu am zis: copii langa parinti ,,in cazul meu lanaga mine.
E adevarat ca ptr multi e greu sa si muncesti sa ai si copii ,dar unde nu e greu ? Peste tot oameni muncesc si au copii .

acum 3 ani au venit baietii mei la munca aici,eu nu aveam de gind sa plec de acasa ,mai ales ca mama mea era grav bolnava.Dupa numai o luna baietii m.au intrebat daca vreau sa vin aici doar sa gatesc pentru ei,le era dificil tinind cont ca munceau multe ore,,,,,,,,,,,,,,,{,,Binenteles ca noi acasa ne,am speriat crezind ca altele ar fi motivele baietilor,ne treceau prin cap tot felul de idei} ,,,,,,,,,,,,,,Am venit imediat dupa ei si dupa alte 2 luni a venit si sotul meu........ne descurcam destul de bine,e mai greu cu dorul de casa ,desi nu mai am pe nimeni acolo.

Kaaraa :$+:

culmea e ca desi am venit dupa copii sa fim impreuna ,munca ii tine cam jumatate de an departe de noi cam la vreo 500 de km,ironia sortii..........tot singuri isi gatesc.................

e foarte greu acum oriund nu numai in ro de munk.eu am plecat din ro nu aveam de munk dar nici nu ma intelegeam cu fostul.eu cred ca daca nu plecam din tara tot cu el eram amarata si chinuita si vai de capul meu.

Eu am plecat in Italia si am lasat baiatul cel mare la mama. Mi-a fost greu fara el,dar strangeam din dinti si imi ziceam ca pentru el muncim in Italia. Pana am ramas insarcinata cu cea mica,eu m-am intors acasa in Romania,iar sotul a mai stat un an. Apoi sotul a plecat in Germania,iar eu asteptam ziua cand vom pleca si noi. Baiatul cel mare,ingrozit probabil ca il voi lasa iar in Romania,mi-a zis intr-o zi,ca prefera sa fim saraci dar sa stam iar impreuna. Atunci am realizat ca pe el nu il incalzea cu nimic jucariile trimise din Italia,nici hainele ,nici banii. Voia doar sa ii fim alaturi. Iar suferinta mea din anii aia a fost mica fata de cea a lui.Acum suntem toti aici,in Germania. Asa ca eu nu sunt impotriva plecarii din tara,daca ai unde sa pleci. Dar nu voi mai pleca niciodata de langa copii mei.

e frumos ca impartasesti cu noi din experienta ta , va dorim numai bine in continuare!!!